Compensatii...

De ce "jurnal de familie"? Pentru ca familia mi-a marcat viata cel mai mult. In prima parte a vietii am fost marcata negativ de proprii parinti si in partea a doua a vietii am stiut sa-mi fac o familie minunata care mi-a infrumusetat viata cum nici nu pot descrie in cuvinte.
M-am nascut intr-o familie aparent normala. Aparenta era cuvantul de ordine in familia parintilor mei: cei din jur trebuiau sa aiba o imagine perfecta despre ei, desi in spatele usilor inchise eu si sora mea am avut parte de o copilarie plina de lacrimi si suferinta. Pana la varsta mea cele mai multe lacrimi le-am varsat din cauza parintilor. Sunt traume pe care am tot incercat sa le uit de cand am parasit casa lor, dar este foarte greu. Am incercat sa mai vorbesc cu prieteni, sot despre acea viata oribila, dar este foarte greu sa rememorez acele momente cumplite.
Cand am ramas insarcinata m-am temut ca nu cumva sa ajung sa copiez si eu comportamentul parintilor cu propriul copil, sa fiu incapabila sa-l vad ca pe o fiinta cu dorinte, pretentii, vise si bucurii ca pe orice om. Dar cand am simtit-o pe Eliza la mine in brate prima data, am realizat ca nu se va pune problema sa fiu o persoana lipsita de sentimente.Vreau sa fiu o mama buna, sa am o relatie de prietenie cu fiica mea, sa stiu sa-i fiu alaturi in momentele de bucurie sau de tristete, sa fiu mereu langa ea si sa stie ca niciodata nu e singura. Sotul si copilul sunt cea mai frumoasa realizare a vietii mele, sunt exact ceea ce am avut nevoie ca sa ma simt implinita si sa redescopar fericirea.